Ma plimb in incapere ca o musca fara aripi intr-un borcan patratos, neputandu-mi gasi un loc si o clipa de liniste. Caci intreaga-mi existenta,dintr-o data, se reduce la cei patru pereti intre care ma tot pierd. Si nu pot controla mersul lucrurilor pentru ca nu pot controla nici mersul trenurilor.
Simt deseori mirosul de paralizie primavarateca. Starea de REM cu lacrimi sarate prin natura lor, amare prin insemnatate si dulci pentru ca erau ale.
si ale.
” orice principiu sunt gata sa-l schimb pentru o traire,pentru o senzatie. Sunt gata sa il schimb chiar si pentru o bucata de hartie igienica, daca as avea o nevoie stringenta” (L. Mares)
Like this:
One blogger likes this post.
…cine ti-a taiat aripile? …esti asa bleaga incat lasi sa-ti fie taiate aripile? …poate ca nu poti controla mersul trenurilor dar cred ca mersul lucrurilor te controleaza pe tine, baby…sunt gata sa-ti ofer o bucata relativa de hartie igienica de culoarea tacerii ca sa nu mai plangi de prea mult destin…
multumesc
stii vorba: it s not you,it me? ei bine,eu. Eu am taiat aripile,eu refuz sa schimb mersul trenurilor-pentru ca si asa nu ai cu cine(vezi protestele) si eu prefer sa raman in camera si sa ma plimb ca-ntr-un borcan pentru ca borcanul asta e mai plin de stari neplicticoase decat intreaga lume dinafara lui. Iar daca actiunea de a fi “bleaga” ma scoate din plictisul si monotonia de afara,raman asa. Si ce bine ca oamenii au piele.
…tu esti ca o frectie asupra unui picior care se viseaza a nu fi de lemn… vrei sa vezi diferitul, diversul, alteritatea, nealiniearea insa in borcanul tau (o altfel de lume) iti apare moartea zi de zi la copacul iluminării (trebuie ca ai un copac in el, de vreme ce e neplicticos) sub forma ta însuti…ar trebui totusi sa navalesti asupra sinelui tau infricosat…cred ca vei gasi o groapă de lumină la frontierele spaimei ! Si ce bine ca pielea n-are oameni !